Горбівська загальноосвітня школа І – ІІІ ступенів
Виховний захід
"Весна - свято радості краси, кохання"
Măsură educativă
Провела класний керівник
6 – Б класу
Згирча Алла Костянтинівна
Tema: Sărbătorile primăverii
Scopul:
- de a familiariza elevii cu trăsăturile şi caracteristicele sărbătorilor de primăvară;
- de a dezvolta stima faţă de tradiţiile poporului;
- de a educa la elevi gustul estetic şi valorile general-umane.
Tipul măsurii: jurnal oral
Mersul măsurii
- Cuvântul întroductiv.
Iată că se duce şi Făurar, luând cu el pe Crăiasa Iarnă. Parcă mai ieri sunau colinde, clopoţei, se auzeau strigăte de „Hăi! Hăi!” şi „La mulţi ani!” şi ne bătea la uşă Moş Crăciun, iar peste câteva zile, uite-o se duce... Ne va roade iarăşi nostalgia după troienele mari, fulgii pufoşi şi reci. Iarăşi va sta tristă săniuţa un an întreg, se va prinde colb pe schiurile, uitate undeva într-un ungher. Şi colindele, pomul de Crăciun, Alba ca Zăpada, cadourile şi toate urările prilejuite de sosirea frumoaselor sărbătorilor de iarnă rămân la timpul trecut. Căci înainte ... căte-s înainte!
Deci, haideţi astăzi să ne bucurăm că peste două zile ne trece pragul timpului frageda Primăvară. Veche, de când lumea, şi tot odată nou-nouţă ca brănduşa ce-i iese înainte.
„ Legenda Primăverii”
Primăvara este un anotimp plin de sărbători: de stat, profesionale şi populare. Cele religioase fac parte din cele de stat şi populare. (Calendarul)
Martie
- – Ziua Mărţişorului
175 ani de la naşterea scriitorului român Ion Creangă (1839-1889)
226 ani de la naşterea scriitorului român Gheorghe Asachi (1788-1869)
8 – Ziua Internaţională a Femeii
- – 200 ani de la naşterea scriitorului ucrainean Taras Şevcenco (1814-1861)
40 de mucenici din Sevastia
25 – Buna Vestire
27 – Ziua teatrului
Aprilie
- – Ziua umorului
Ziua internaţională a păsărilor
7 – Ziua sănătăţii
12 – Ziua cosmonăuticii
13 – Întrarea Domnului în Ierusalim
20 – Învierea Domnului
22 – Ziua Pământului
23 – Ziua cărţii
26 – Ziua tragediei de la Cernobâl (1986)
Mai
1 – 2 – Ziua muncii
9 – Ziua Biruinţei
11 – Ziua Mamei
18 – Ziua Familiei
21 – Ziua Europei
Ziua ştiinţei
29 – Înălţarea Domnului
- Cuvântul elevilor.
- Strămoşii socoteau sărbătoarea primăverii şi Stritenia ( ziua trecerii de la sărbătorile de iarnă la cele de primăvară). Începutul primăverii socotim ziua Dochiei - 1 martie, ziua când se trezeşte natura.
- 8 martie – Ziua Internaţională a Femeii. Este ziua în care se sărbătoreşte de la un capăt la altul al lumii. Femeia – simbol al vieţii, al iubirii, purităţii şi al frumuseţii spirituale. Ziua Internaţională a Femeii a fost sărbătorită pentru prima dată pe 8 martie în anul 1975 de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
- În ziua pomenirii celor 40 de mucenici morţi în lacul din Sevastia se spune că vin păsările şi se începe primăvara.
- În ziua Bunei Vestiri după Biblie, la Maria din cer s-a coborât îngerul (arhanghelul) Gavriil şi i-a adus veste bună despre Fiul lui Dumnezeu, pe care-l v-a numi Isus. După tradiţie anume după această sărbătoare se încep lucrurile în grădini. În ziua aceasta nu se lucrează. Nici păsările nu-şi fac cuiburi.
- 12 aprilie anul 1961 comonautul rus Iurii Gagarin pentru prima dată pe corabia „Vostoc-1” a înconjurat Pământul timp de 108 minute.
- De Florii în biserici se sfinţeşte crenguţe de răchită, deoarece, Hristos, întrând în Ierusalim, a fost întâmpinat de oameni care-i aşterneau drumul cu crengi de finic. La noi primul copac care dă drumul la muguri este răchita. Crenguţele sfinţite nu se aruncă, ci se păstrează pentru ferirea de diferite boli, „ochi răi”.
- Sărbătoarea principală a primăverii este Paştele (Învierea Domnului) – cea mai mare sărbătoare creştină.
- Termină ciclul de sărbători Înălţarea Domnului (Ziua a 40-a după Paşti).
- Astăzi ne vom opri doar la prima lună a primăverii - martie, mai bine zis la prima decadă. Vom răsfoi paginile revistei şi vom încerca să povestim puţin de ele. IV. I pagină „Alb cu roşu fac o floare...”
„Legenda mărţişorului”
A fost, cică odată, demult, o floare gingaşă, cu petale albe, ca zăpada din jurul ei. Această floare era Ghiocelul. Într-o zi, când soarele străpunse cu săgeţile sale aurii norii negri întunecaţi, Ghiocelul apăru pe coasta dealului. Îl sălvase de gerul aspru o zână bună şi frumoasă, pe care o chema Primavara.
Dar din palatul de gheţă şi omăt se repezi năprasnicul Crivăţ, să-l nimicească pe îndrăzneţul ce-i călcase recea împărăţie. În goana-i turbată Crivăţ a smuls o tufă de mărăcine şi, aruncând-o cu furie, a rănit-o pe blânda şi drăgălaşa Primăvară la degetul cel mic. A ţâşnit sângele roşu şi fierbinte de crăiasă, picurând peste albul petalelor lui Ghiocel.
Sângele fierbinte l-a trezit şi la redus la viaţă pe Ghiocel. De bucurie, el şi-a săltat în sus căpuşorul alb strigând:
- Bucuraţi-vă, oameni! Cu mine vine Primăvara! Cu mine vine soarele şi viaţa!
Poezia „Mărţişor”
Îmi amintesc, cu drag, de prima oară,
Chiar după ce de-abia ne-am cunoscut,
Semn de iubire şi de nou început
Ţi-am prins cu-n bold, la piept, o inimioară.
De s-au grăbit şi norii să dispară,
Iar de sub nea, în soare-a apărut
Covor de ghiocei, şi cu-n sărut,
E de atunci, mereu, tot primăvară.
Dar azi e Mărţişor, o inimioară
În piept din nou ţi-o prind, ca la-nceput,
Iar ghioceii aşteaptă un sărut
La tâmple, de atâta primăvară.
- Două culori, ce se împletesc ca două fire subţiri de mătasă, două culori simbolizând puritatea şi dragostea. Printre degetele fetelor lunecă oţelul subţire al acului, şi iată în palmă se rostogolesc două mici steluţe, motocei alb-roşii. Odată cu ultimele ninsori, ce aduc cu ele risipa bogată de fulgi, se strecoară spre inima noastră şi această sărbătoare multaşteptată a primei zile de primăvară. E o sărbătoare intimă şi calmă. Zilele „Mărţişorului” numărate de la 1 până la 10 ale lunii martie, nu vin cu gălăgie, cu hore învârtite, cu sunet de ţâmbal. Sărbătoarea aceasta se aşează tăcut în dreptul speranţelor noastre cele mai luminoase cu urări de împlinire şi trăinicie. Iar speranţele cele mai mari ale omului sunt cele de pace, de pâine, de cer senin şi soare.
- „Mărţişor” este numele popular al lunii martie. Iar martie ne aduce în suflet înmugurirea, căldura de primăvarăa soarelui revărsat darnic peste câmpii şi livezi, peste acoperişurile caselor şi cumpenele fântânilor. Tot ele aduc în sufletele noastre odată cu verdele crud cele mai alese şi firave sentimente ale dragostei, care înmugureşte şi apoi dă în floare tinerele tulpine ale vieţii.
- „Mărţişor” mai însemnă şi această bijuterie, dăruită în prima zi de primăvară, fulg de iubire şi de gând curat. Şi alături de cele două culori – ROŞU – simbolizând dragostea, stima, şi ALBUL – sufletul curat şi purificat, mai prindem ba o potcoavă minusculă aducătoare de noroc, ba o barză mititică, ba un coşuleţ, o cizmuliţă, un ceasornicaş sau altceva la fel de drăgălaş şi plăcut. Toate aducătoare de noroc, dar mai ales de bucurie în sufletele noastre, răscolite de sosirea multaşteptată a primăverii.
- „Mărţişor” – două fire, unul alb şi altul roşu, două gânduri curate, două îndemnuri sincere. Două culori senine ca cerul de primăvară. Fluture în dreptul inimilor noastre mereu.
- Două culori, atât de simple şi frumoase – una albă şi alta roşie. Două culori, ca două mărgăritare, ca două stele, strălucind la pieptul fiecăruia dintre noi. Cu atâta bucurie primim acest mărţişor, şi tot aşa îl dăruim celor dragi! Mărţişor este şi denumirea simbolică a lunii martie. Dăruindu-l în prima zi a acestei luni sau primindu-l în dar, ne aducem unul altuia nu numai bucurii, ci şi un crâmpei al primăverii. Cele două fire de mătasă, rostogolidu-se printre degetele fetelor, ce ştiu să le dea atâtea forme şi nuanţe, ne amintesc de gingăşia primilor ghiocei şi lalele. Simţim parcă mireasma primăverii ce străbate prin pânza zăpezii, mângâierea primelor firicele plăpânde de iarbă. Mărţişorul este vestitorul unui nou anotimp, reînvierii naturii şi speranţelor într-un viitor mai bun. Mărţişor, această scumpă bijuterie, un fulg de iubire, un gând curat, o speranţă ascunsă în adâncul inimii.
- Mărţişor – două fire de mătasă, ce le purtăm în dreptul inimii... Le purtăm ca să ne aducă noroc, să ne facă mai buni, să ne înveţe a zâmbi mai des. E o frumoasă tradiţie la începutul primăverii să dăruim mărţişoare celor apropiaţi. Mărţişor – două fire de mătasă, două îndemnuri, două gânduri ce ne înseninează sufletul... Mărţişor – două culori curate ca lacrima şi strălucitoare ca stelele... Să ne dăruim unul altuia câte un mătţişor, bucurându-ne de un prilej în plus pentru a ne face viaţa mai frumoasă.
- II pagină „Sfătosule bunic din Humuleşti”
- Ion Creangă s-a născut în anul 1839 la Humuleşti. Prima poveste a fost „Soacra cu trei nurori” – scrisă în anul 1876. Timp de doi ani apar şi celelalte poveşti. Iar la 1 ianuarie 1881 apare prima parte din „Amintiri din copilărie”.
- Poezia „Ca azi”
E zi de mărţişor,
Cu soare în pridvor –
Ca azi sfătosul Creangă s-a născut.
În codri, prin vâlcele
Miroase-a viorele,
Ies caprele şi iezii la păscut.
S-a dezgheţat şi balta
Unde-ngheţase coada
Ursarului flămând ţi pofticios,
Iar vulpea cea şireată
Stăpână-i la poiată,
Căci s-a gătit cu peştele gustos.
Cocoşul vesel cântă,
Pe garduri se avântă,
Deşteaptă satul după iarna grea.
Găina ouătoare
Tot scurmă pe ogoare
Să facă ouă pentru baba sa.
Dănilă – minte scurtă,
Azi bine se descurcă,
De-l întâlneşti, e greu ca să-l cunoşti –
Acum de toate are:
Şi lemne, şi parale,
Şi-o maşină ca la cei făloşi.
Fetiţa cea frumoasă
E gospodină-n casă,
Iar vara ştie rostul rostul la pământ.
Feciorii cu nunori,
Se-adun-la sărbători
Lângă părinţi, legaţi cu legământ...
Eroi, iubiţi de lume,
Revin cu acelaş nume
Din scumpele poveşti nemuritoare.
Măicuţe şi bunei
Ne-au povestit de ei
Şi ne-au făcut copilăria soare.
- Poezia „La şezătoare cu Ion Creangă”
- Sfătosul nostru, drag povestitor,
Hai, vino, să mai stăm la sfat, la masă,
Să ne-amintim de-un tânăr negustor
Şi de-a sa mamă bună, drăgăstoasă.
- Am fost şi eu copil la vremea mea,
Pe mama necăjită ce-am iubit-o
Şi cât de mult la mine ea ţinea
Şi îmi ierta minciuna negândită.
Smântâna de mâncam de pe ulcică,
Năpasta pe strigoi atunci dădeam,
Iar mama crezătoare, fără frică,
Pe bieţii de strigoi se răzbuna.
- Năzbătios ai fost, bade Ioane!
Cu pupăza din tei ce s-a-ntâmplat?
Iar la scăldat uitai de „dragul mamei”,
Noroc că foamea ţi-a venit de hac.
- Of, mama... mult dorea să-nvăţ eu carte,
Ştia ce-avea, sărmana, de făcut
Şi Bunul Dumnezeu n-a stat de-oparte
Şi visul ei devine cunoscut.
- Discifrarea criptogramelor „Poveştile lui Ion Creangă”.
- Gheoghe Asachi. De numele său este legată apariţia uneia dintre primele gazete în limba naţională – „Albina românească” şi organizarea vieţii teatrale în Moldova. În ţinutul Herţei – baştina scriitorului – numele lui poartă liceul raional, biblioteca raională, una din străzile oraşului, iar în scuar se înalţă bustul lui.
- III pagină „8 Martie”
- E primăvară... E sărbătoarea tuturor femeilor lumii. Dar mai întâi de toate e ziua Ta, scumpa mea mamă. Tu stai în fruntea miilor de femei ale acestui pământ.
- Mama... cea mai dragă, cea mai bună, cea mai scumpă fiinţă! Ea ne-a dat viaţă, purtându-ne mereu de grijă. Cănd ne doare ceva, pe ea o doare şi mai tare, când ne bucurăm de ceva, ea se bucură şi mai mult. Mama întotdeauna e alături de noi: când facem primii paşi, când mergem în clasa întâi, când rotungim primele buchii, când citim prima carte, când încercăm primele sentimente ale drogostei... Ea-i mereu în aşteptarea noastră, stăruindu-se să ne simţim bine în casa părintescă. Nicăieri nu vei găsi o pâine mai gustoasă decât cea coaptă de mâinile ei trudite. Câte cântece şi versuri i s-au consacrat şi i se consacră! Altfel nici nu poate fi, şi aşa va fi în veci. Cât ne priveşte pe fiecare în parte, să-i demonstrăm marea noastră dragoste faţă de ea prin fapte bune, ca să aibă cu ce-şi mângâia sufletul. Să facem aşa, ca fiecare zi să fie pentru ea o sărbătoare. Să nu ne zgârcim la vorbe dulci, pe care mama le-a meritat pe deplin. Căci există oare o mai mare fericire decât atunci când îţi vezi fericită măicuţa?! Să nu uităm nicicând de asta.
- Mama are sufletul curat ca cerul senin şi bună ca o păine caldă. Sinceritatea, dragostea, stima, căldura noastră, recunoştinţa veşnică – pe toate mama le merită din plin. Pentru că ea e cea care ne-a dat viaţă, este izvorul bucuriei şi mândriei noastre, nădejdea şi sprijinul nostru. Când avem o bucurie, aceasta-i bucurie şi pentru mama, când suntem amărâţi, pe ea o doare mai tare. Câtă nevoie avem, mai ales, în clipele grele ale vieţii, de sfaturile ei, de sprijinul şi îndemnurile ei.
- Mama este cel mai frumos nume dintre toate câte sunt şi câte au existat vreodată pe pământ. Este primul cuvânt pe care îl rosteşte omul în viaţa sa, şi în toate limbile sună la fel de duios şi dulce. Fără ea nici primăvara nu e primăvară, nici zâmbetul nu e zâmbet, nici cântecul nu e cântec. Se rânduiesc anii, petrecându-şi rostul lor, vin generaţii, se duc generaţii, iar mama rămâne ca o eternă poezie, cea mai frumoasă din câte s-au scris până acum. Mereu gingaşă, frumoasă, grijulie... În faţa ei suntem mereu copii, chiar dacă ne-au nins şi pe noi florile de măr. Gingăşia mamei este zâmbetul copiilor, vorba ei – cântecul ciocârliilor, privirea ei – răsăritul zorilor.
- Dar cât de mângâietoare şi calde sunt mâinele mamei! Necăjitele mâini ce ne-au crescut pe noi, coc pâine, fac curat în casă, le dovedesc pe toate. Inima mamei e cea mai fierbinte, mai sensibilă. În ea pâlpâie nestinsă flacăra dragostei pentru noi. Sufletul mamei e cel mai curat, mai sincer şi mai bun pe lume. Ea este primăvara vieţii. Nu în zădar ziua mamei este sărbătorită în pragul primăverii. E o sărbătoare ca o rază de soare, când reînvie întreaga natură. Primii ghiocei, primele brănduşe, lalele şi garofiţe le aducem în dar mamei. Sunt florile dragostei şi recunoştinţei pentru fiinţa cea mai dragă.
Poezia „Ai plecat...”
Ai plecat, măicuţă, iară
Prin străini şi porţi cu tine
Dor de mine, dor de ţară
Printre lacrimi şi suspine.
Stau în pragul casei noastre,
Văd natura cum învie,
Ca o pasăre măiastră
Ţi-aş cânta o melodie.
Şi te-aş mângâia-n tăcere,
Doar suflarea să-ţi ascult,
Un buchet de viorele
Ţi-aş întinde cu-n sărut.
Da-nzădar aceste toate,
Gândul meu e doar un vis
Ce ţi-l spun numai prin carte
Şi la inimă mi-i scris.
Vine primăvara iară,
Eu, cu gândul tot la tine,
Te aştept să-mi suni spre seară
Şi să aflu de ţi-i bine.
Să-ţi ascult a ta guriţă –
Vorbe calde ce-mi doinesc.
Pentru că te am, măicuţă,
Să-ţi spun simplu: „Te iubesc!”
Poezia „Mi-e dor”
Mi-e dor de tine, mamă,
Mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor
Şi lacrima din geană
Te cheamă în pridvor.
Mi-e dor de-a ta privire
Mi-e dor de-al tău sărut,
Că port a ta iubire
În pieptul meu durut.
Mi-e dor de-o mângâiere,
Hai, vino, draga mea,
La mine! Din tăcere
Uitării nu te-oi da!
Poezia „Ştiu mamă...”
Ştiu, mamă, ştiu
că Dumnezeu vorbeşte cu lacrimile tale
şi cu nesomnul tău.
Ştiu... că de la genunchii tăi
află el despre toate cărările noastre
şi ne apără, şi ne iartă, şi ne iubeşte...
Cine-am fi fost noi astăzi
dacă genunchii tăi nu-şi iubeau copiii
până la nesomn şi lacrimi?
Rămâneam orfani,
Orfani de iubire.
IV pagină «Cununa marelui Cobzar”
Ведучий.
Щовесни, коли тануть сніги,
І на рясті просяє веселка,
Повні сил і живої снаги
Ми вшановуєм пам'ять Шевченка.
Ведуча.
Благословен той день і час,
Коли прослались килимами
Земля, яку сходив Тарвс
Малими босими ногами,
Земля, яку скропив Тарас
Дрібними росами сльозами.
Ведуча
Тарас Шевченко - провісник нового життя, народний пророк, титан духу, перший, хто відверто закликав український народ:
...Вставайте,
Кайдани порвіте
І вражою злою кров'ю
Волю окропіте.
Ведучий
Сіяйте, вікна, пливіть оркестри,
Вінок безсмертя сплітайте, сестри,
Поета славить країна дужа,
Дівочий голос і голос мужа.
Ведуча.
В грудях народу – у кожній жилці,
В гаях народних – у кожній гілці,
У кожній хвильці твого Дніпра
Цвіте твій голос і не вмира.
Ведучий
Твій голос повнить пшеничний колос,
Бо те, за що ми жили й боролись,-
Твій сон щасливий, зоря твоя –
Велика вільна вкраїнська сім’я.
1-й Читець
Блаженна мріє, думонько-дитино,
Колисана ще з молодості літ,
Це ти йому курличеш журавлино
І зболеного кличеш в переліт.
2-й Читець
На теплі води, на вишневі зорі,
Де над тополями - Чумацький Шлях,
Несеш його змордованого в зморі,
З Дніпра лелієш хатою в полях.
3-й Читець
Вже й час йому спочити на порозі,
Схиливши в тиші вдумливе чоло,
Бо ж доста був затриманий в дорозі
І довго дуже дома не було.
4-й Читець
Давно вже визрів терен з того болю,
Що упокоїв матір молоду.
Та й наче вже спокутав гріх за волю,
Муштрований в солдатському ряду.
5-й Читець
І він летить на отчу Україну,
За крила взявши пензель і перо.
Пора ж йому поставити хатину,
Щоб вікнами дивилась на Дніпро.
6-й Читець
І щоб у тій маленькій благодаті,
В благословенному отім раю
Брати і сестри, на рідню багаті,
На долю не огнівались свою.
7-й Читець
Будує хату з мрії голубої,
На покуть слово ставить, слово-клич.
Візьми його, народе, стань собою
І сам себе в тім слові возвелич.
8-й Читець
Сповий дітей вишневим первоцвітом,
Та не приспи те слово в сповитку,
Хай буде їм високим заповітом,
Насущним хлібом стане на віку.
9-й Читець
Бо прийде час - усіх покличе Мати
І запитає кожного колись:
Чи не забув, з якої вийшов хати,
Звідкіль дороги в світ розпочались?
Звучить пісня "Садок вишневий коло хати ".
Ведуча
В похилій хаті край села,
Над ставом чистим і прозорим
Життя Тарасику дала
Кріпачка-мати, вбита горем.
Ведуча.
Поклонімось сьогодні поету,
Рідні сестри і брати мої,
Його славі й орлиному злету
Нема рівних ніде на землі.
Ведучий
Поклонімось Тарасу святому,
За слова чарівні крізь віки,
Що навчив нас долати утому,
Вперто йти до своєї мети.
Ведуча
Поклонімось великій людині,
Що стоїть на Чернечій горі
І шукає по всій Україні
Патріотів живої душі.
Ведучий
Поклонімось дорослі і діти,
За натхнення, що в душу лягло,
За Кобзарські вірші і квіти,
За оспіване кожне село.
Ведуча
Поклонімося знову і знову
У весняні ці дні осяйні,
Вічна слава Пророчому слову,
Вічна слава, Тарасе, Тобі!
Ведучий
Слався, Тарасе великий,
столунно, стосвітно.
Слався у душах і думах
на вольній землі.
Час тріумфальний стомовним
гряде "Заповітом" -
Свято в родині твоїй немалій.
Читці декламують "Заповіт "різними мовами.
Заповіт
Як умру, то поховайте
Мене на могилі,
Серед степу широкого,
На Вкраїні милій,
Щоб лани широкополі,
І Дніпро, і кручі
Було видно, було чути,
Як реве ревучий.
Як понесе з України
У синєє море
Кров ворожу... отойді я
І лани, і гори -
Все покину і полину
До самого Бога
Молитися... а до того
Я не знаю Бога.
Поховайте та вставайте,
Кайдани порвіте
І вражою злою кров'ю
Волю окропіте.
І мене в сем'ї великій,
В сем'ї вольній, новій,
Не забудьте пом'янути
Незлим тихим словом.
Testamentul
De-oi muri, mormânt săpaţi-mi
Sus pe o colină –
Unde-i stepa nesfârşită,
Scumpa Ucraină.
Pe câmpiile întinse
Nipru între dealuri
Să se vadă, să se-audă
Vuetul de valuri...
Şi atunci, când o să piară
Duşmanii din ţară,
M-oi trezi şi voi ieşi eu
Din mormânt afară.
M-oi urca eu până-n ceruri,
Unde Domnul şede.
M-oi ruga... Da pân-atuncea
În Domnul n-oi crede.
Îngropaţi-mă, sculaţi-vă,
Jugul nimiciţi-l
Şi cu al duşmanilor cânge
Sloboda stropiţi-o.
Şi-n familia frăţească,
Mare şi slăvită
Pomeniţi-mă cu-o vorbă
Bună, liniştită.
Завещание
Как умру, похороните
На Украине милой,
Посреди широкой степи
Выройте могилу,
Чтоб лежать мне на кургане,
Над рекой могучей,
Чтобы слышать, как бушует
Старый Днепр под кручей.
И когда с полей Украины
Кровь врагов постылых
Понесет он... вот тогда я
Встану из могилы -
Подымусь я и достигну
Божьего порога, Помолюся...
А покуда Я не знаю Бога.
Схороните и вставайте,
Цепи разорвите,
Злою вражескою кровью
Волю окропите.
И меня в семье великой,
В семье вольной, повой,
Не забудьте - помяните
Добрым тихим словом.
Le testament
Quand je mourrai, enterrez-moi
Au milieu de nos plaines,
Sur un tertre au milieu des steppes
De ma si douce Ukraine,
Pour que je voie les champs immenses,
Les rives escarpees,
Que je puisse entendre le Dniepr
Mugir a mon cote.
Quand le fleuve, loin de l'Ukraine,
Dans la mer bleue profonde
Versera le sang ennemi,
Je quitterai ce monde,
Champs et collines... Volerai
Au royaume de Dieu
Pour prier... Mais en attendant,
Je ne connais pas Dieu.
Enterrez-moi et dressez-vous,
Brisez les fers maudits,
Arrosez votre liberte
Du sang de l'ennemi!
Et que dans la grande famille,
Delivree de ses chaines,
Avec des mots doux et paisibles
De tоі l'оn se souvienne.
Ведучий
Ми чуємо тебе, Кобзарю, крізь століття
І голос твій нам душі окриля.
Встає в новій красі, забувши лихоліття,
Твоя, Тарасе, звільнена земля.
У росяні вінки заплетені суцвіття,
До ніг тобі, титане, кладемо.
Ми чуємо тебе, Кобзарю, крізь століття,
Тебе своїм сучасником звемо.
Під звуки пісні "Реве та стогне Дніпр широкий" на сцену виходять усі учасники свята.
